“Am mers in vacanta pe urmele unor civilizatii de
mii si mii de ani in batrana si fascinanta Anatolia. Turcia, cum ii spunem
acum, dar o Turcie nu a plajelor, discotecilor si serviciilor all-inclusive, ci
una in care simti cum s-a nascut si cum a evoluat lumea.
De la spectacolul
uimitor dat de natura, fie printre stancile ce par nepamantesti din Cappadocia
- “hornurile de poveste” cum li se mai spune, fie in baile termale acoperite ca
de o patura groasa de zapada de doi metri, de calcar de fapt, din Pamukkale,
pana la succesiunea de civilizatii care au gaurit stancile si pamantul sa
traiasca in ele, apoi la urmele maiestuoase lasate de civilizatia greaca si de
Imperiul Roman, de cel Bizantin si de cel Otoman, pana la Orientul zilelor
noastre, eu am venit de acolo mai plina de informatii decat as fi reusit dupa
cateva luni de studiu.
Traseul meu a fost astfel: Istanbul, pe vremuri
Constantinopol. Toata Cappadocia, pe pamant, cu scuterul, si de sus, din
balon, Fetihe si Oludeniz pentru briza
de mare si o laguna albastra ca in povesti. Pamukkale si impresionantul
Hierapolis. Efes, unul dintre cele mai mari orase ale antichitatii. Casa in
care se spune ca a trait Fecioara Maria dupa rastignirea lui Iisus pana la
sfarsitul vietii ei. Sirice, un adorabil fost sat grecesc, din aceasta parte a
Marii Egee, acum teritoriu turcesc. Si, la final, Izmir, vechea Smyrna, despre
care Flaubert spunea ca nu vazuse vreodata pana n-a ajuns acolo un apus de soare
si o priveliste mai frumoase.
Dar ce vacanta plina cu totul! Am zburat pentru
prima data in viata cu balonul si inca peste una dintre cele mai
spectaculoase imagini care poate fi
vazuta in lume. Am vazut astfel, in
zborul lin al balonului, la rasaritul soarelui, “padurea” de stanci in fel de
fel de forme din Cappadocia.
E de departe una dintre cele mai frumoase
experiente din viata mea si o imagine la care sa ma intorc cu mintea ori de
cate ori voi vrea sa-mi amintesc frumosul pur. Am locuit acolo asa cum stau de
mii de ani oamenii locului, in gaurile sapate in acele stanci. Ca ursuletii,
direct in pestera. Am vizitat fabuloasele orase subterane, etaje intregi de
case si strazi sub pamant, cum nu mi-am imaginat vreodata ca pot fi si care ar
fi putut sa adaposteasca pana la 35 000 de oameni, daca la suprafata erau
asediati de invadatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu