La hotelul „Valea
cu Pești” se desfășoară zilele acestea tabăra de pictură „Secvențe de toamnă pe
Transfăgărășan”. Aceasta a adunat pictori consacrați, dar și jurnaliști din
presa scrisă și online, pasionați de desen, din toată țara, care surprind prin
tablourile lor frumusețea munților Făgăraș, a lacului Vidraru și a celui mai
spectaculos drum din România, Transfăgărășan, toamna.
Invitatul de
onoare este Emil Marinov Tzeinski, pictor de icoane și grafică din Bulgaria. Stabilit
în Milano de 30 de ani, acesta a avut expoziții în toată Europa, în America,
dar și în Japonia, cea mai importantă fiind cea de la Vatican. La începutul
lunii octombrie, pictorul bulgar a avut o expoziție de icoane la Parlamentul
României.
Tabăra „Secvențe
de toamnă pe Transfăgărășan” se bucură și de prezența lui Cristian Dumitru
Neacșu, un copil foarte talentat de doar 11 ani, elev al Liceului de Artă
„Tonitza” din București.
Fără a fi mai
puțin importanți, îi menționăm și pe ceilalți pictori care participă la
proiectul de promovare a zonei Transfăgărășan: Ioan Aurel Gârjoabă, Ami
Vasilescu, Rareș Kerekeș, Corina Rob, Vișan Teodor, Goia Radu, Cristina Chirilă
și Maria Iacob.
La evenimentul de
creație ni s-a alăturat gașca Zurli, într-un joc de culori și emoții.
Tabăra a început
luni, 27 octombrie, și face parte dintr-un proiect de promovare a zonei
Transfăgărășanului. De la pânze, uleiuri și culori, până la mâncare tradițională,
piscină și plimbări cu vaporașul, gazdele de la hotelul Valea cu Pești au
asigurat tot confortul și buna-dispoziție a invitaților.
„Secvențe de
toamnă pe Transfăgărășan” se va încheia cu un vernisaj care va avea loc
miercuri, 29 octombrie, prin acordarea de diplome de participare. Alături de
partenerul media ziarul Turism Club, se mai află Libertatea, Ring, România TV,
lumeaintrend.ro, eva.ro, netpub.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu